...cat de toamna....

...e noapte...ceasul arata aproape 01:00...abia zaresc litere... ochii stau sa mi se inchida dar gandul imi fuge la ziua care tocmai a trecut...o zi agitata, exact ca vremea de afara...dupa o zi tomnateca la minunatul loc de supravieturire am hotarat sa fac o plimbare prin parc...vremea parea calda cand am facut primii pasi, dar norii si vantul incepusera din ce in ce mai mult sa puna stapanire pe strazile capitalei...oamenii misunau pe strada asemenea unor furnicute....unii aveau fete ovale cu colturile gurii inclinate in jos, infrugurati si dornici sa ajunga acasa, altii cu fete rotunde si zambitoare se plimbau.....parcul era rece, din piatra..oameni, relativ multi la acea ora...vatul se strecura din ce in ce mai mult prin plapanda bluza ce o aveam pe mine...un parc intunecat si rece..banci carora incepusera sa le trosneasca lemnul pe suportul de ciment asemeni unui tambal...trandafiri ale caror petale abia se mai tineau de pistil, parca plangeau de durere cu speranta ca vantul si toamna inca le va mai lasa cateva zile de viata...copaci inalti..copaci mici...tufe...cantau si inganau vantul...lacul...lacul incepuse un spectacol de balet ale carui valuri erau artistii iar ratele zgribulite erau spectatorii...totul canta..totul dansa..dar totul era o balada ...toamna era dirijorul....ce zi agitata...zi de toamna....